start over

Iată-mă plecat cu ceva biznis în Mama Rusie. A fost destul de greu să ajung aici, dar se merită. Să vă pove…

Sâmbătă noapte a fost noapte albă. Am petrecut în salsa și apoi cu prietena la un mic private-party pân’ la 4 dimineața. Am băut numai vodcă, deci a fost un fel de preludiu. Aș dori să-i și mulțumesc și s-o țuc pe această cale pentru că a stat trează pân’ la 5 jumate cu mine în aeroport (nu vodcăi!). Nu mai zic… a stat apoi pân’ la 7 în fața blocului că și-a uitat cheile la party-ul anterior.

Eram așa de frânt că zborul pân’ la frații noștri unguri nu-l țin minte. Am zburat cu un avion mic cu motoare (două) cu elice (tot atâtea… ce bine!). Era un Bombardier Q400. Îmi aduc aminte decolarea și aterizarea. Când am aterizat am constatat că primisem de la Malev un suc la cutiuță, cu pai. Un fel de Trompi. N-am apucat să gust deloc din el, că la intrarea pe aeroport m-au verificat și mi l-au reținut. Zgârciții!

Am stat în Budapesta 5 ore. A fost OK faptul că bagajul de cală era în grija lor și nu trebuia să-l car după mine. Am mâncat (un sandwich și un suc: 7.5 euro !!!), m-am dat pe net, am mai pregătit prezentările… nu m-am plictisit.

Am plecat spre Moscova cu un Airbus A319. Primul lucru pe care tre’ să-l știți despre rusi este faptul că la ei totul e MARE! Vorba unui prieten (care se semnează pe aici cu “zz”): ajtia când construiesc ceva se gândesc “șiiii??? nu țâni??? îl fașim di zăci ori mai mari!!!”. Avionul era destul de mare. Am primit suc, ceai și de mâncare pe avion. A fost chiar fain.

Am ajuns în patria lui Lenin dar ca să treci de vamă mai ai de completat acte. Ai de completat un formular cu cam aceleași date de pe viză, pentru ca să treci de vamă. Al doilea lucru de știut: totul se bazează pe paranoia: mi-a verificat ăla de la vamă de vreo 3 ori pașaportul și viza, din toate unghiurile și luminile… să fie sigur că nu sunt false.

La aeroport m-am strecurat printre “taxi? where do you go sir? cheap taxi!” și am dat de biroul de informații al hotelului Novotel la care urma să stau. Am primit o harta a metroului cu stația în care mă va duce un anume tren. Am plecat să caut trenul.

A fost greu să dau de trenul bun, pentru că din Sheremetyevo pleacă multe trenuri. Deși am auzit de la colegi de-ai mei că de multe ori au fost pur și simplu ignorați de câtre oamenii de pe stradă când le cereau indicații (lucru cu care eu sunt obișnuit în București, de exemplu) eu n-am pățit-o încă. Toți s-au oferit să mă ajute, deși în cazul trenului chiar am fost încurcat la un moment dat. Vorbesc în rusă și dacă văd că tu nu știi rusă, vorbesc mai tare… gesticulează… caută pix să-ți deseneze pe hartă… orice numai să te ajute! Controloarea din tren era o tipă tânără și singurul cuvânt în engleză pe care mi l-a zis a fost “left” (când m-am dat jos din tren, să știu încotro s-o iau pentru stația de metrou). Dar, în tren, ca să-mi arate câte stații sunt până tre’ să cobor (i-am arătat harta desenată cu pixul de o tipă în aeroport), a unit degetul mare de degetul arătător ca să-mi arate 0, adică la prima stație.

La metrou e simplu. Totul e în rusă. Dar codurile de culori și numerotarea stațiilor și zecile de hărți și de indicatoare sunt suficiente ca să te ajute. Multe din stații sunt doar frumoase arhitectural, iar unele sunt adevărate muzee! Căutați pe net să vedeți poze cu metroul din Moscova (cel mai mare din Europa). Nu am putut face poze pentru că e mereu foarte, foarte aglomerat și sunt milițieni la tot pasul. Nu vreau să am belele. Puține garnituri de metrou sunt noi. Dar toate sunt foarte curate și nu miroase a nimic urât în subteran.

Am reușit să ajung la hotel. Am vrut să schimb euroii în ruble (pentru că nu se poate plăti în euroi la hotel), dar nu prea am reușit. Automatul îmi refuza o bancnotă de 500 de euroi așa că a trebuit să scot de pe card. Mi-e groază să mă uit pe extrasul de cont. Stau în Novotel Moscow Centre la etajul 14. Cred că o să vă arăt mâine poze cu priveliștea. Paranoia e și aici. Recepționerul mi-a trecut toate bancnotele pe sub ultraviolete, la ușa am lanț și sunt sfătuit să am mare grijă să nu uit ușa descuiată când plec.

Sistemul audio al televizorului e legat de sistemul audio din baie. Așa că atunci când nu mă spăl în urechi (și fac asta des), ascult muzica de la TV.

Aseară eram rupt și a plouat așa că am băgat somn. La 6:30 eram drepți. Micul dejun a fost super și la 7:40 plecam din hotel îmbrăcat la 4 ace. Am ajuns pe la 8:10 la birourile celui mai mare operator de telefonie mobilă din Rusia (80 de milioane de clienți, 25.000 de angajați). La intrare aveau bariere ca la metrou așa că m-am oprit la recepție.

Recepționista nu prea știa engleză. I-am zis pe cine caut… m-a pus în legătură prin telefon cu persoana respectivă. Apoi am aflat că nu e persoana pe care o căutam pentru că sunt 4 oameni în clădirea aia cu numele respectiv. După vreo 20 de minute și după alte câteva telefoane, am reușit să dau de cineva cunoscut și să obțin un card de acces valabil în ziua respectivă.

Apoi… muncă… de la 8:30 până pe la 15 aproape că nu am avut timp să respir. Nici n-am apucat să admir priveliștea (că deh… eram cocoțat într-un clădire mare). Pe la 15 am apucat să mânânc ceva la cantina de jos. A fost bun. La 18 am terminat cu lucrul.

Am fugit la hotel ca să mă schimb (că eram la costum și cravată) și să plec să vizitez Piața Roșie înainte de apus. Când am ajuns la hotel am avut parte de o surpriză:

Pe această cale aș dori să mulțumesc tututor care și-au amintit de faptul că eu am lucrat azi (mai bine de 10 ore), de ziua mea. Colegi, prieteni, familie. Tuturor celor care mi-au dat mail, mi-au scris pe mess, pe skype, celor care mi-au dat sms sau m-au sunat (și eram în roaming, deci le-am făcut pagubă)… Mulțumesc mult!

Am plecat spre Piața Roșie. Din nou, totul la ei e MARE. O să las pozele să vorbească. Dacă știți cum se numesc obiectivele pentru care n-am nume, să-mi spuneți vă rog. Nu era nici o inscripție în engleză și rareori găseam ceva inscripție în alfabet latin:

La capitolul lucruri de știut, vi-l spun pe-al treilea: natura i-a binecuvântat pe ruși cu o durere în pulă… maximă! Peste tot poți să vezi cât sunt de mândri de ei și de puterea lor. Nu le pasă de americani, chinezi, japonezi, irakieni sau alții. Ei sunt mari, tari, mulți, plini de resurse naturale și putere de muncă… Foarte tare!

Nu am văzut (incă) piste de bicicletă. Nici bicicliști nu prea am văzut. Motociclete am văzut. Chiar modele deosebite! În troleibuze nu prea erau oameni. Cred că mulți folosesc metroul (cam 7 milioane pe zi… conform Wikipedia).

Ajuns la hotel (pe la 10 jumătate), am făcut un duș, am mai lucrat vreo oră și apoi m-am pus să scriu aici pe blog. Am servit și o vodcă, așa de ziua mea… Nu pot să zic că a fost deosebită față de ce avem noi la noi acasă:

Nu se vede din pozele ce le-am pus aici, dar au niște femei foarte frumoase! Ăsta e al patrulea lucru de știut. E o plăcere să le privești pe stradă.

Astea fiind zise, somnul mă răpune (e 2:30 aici și la 7 tre’ să mă trezesc). Pa pa !

§

Citiți și despre a doua și a treia zi, aici.