start over

Iată un nou episod (poate ultimul) din telenovela mea cu RATUC. M-am prezentat azi dimineață la tribunalul Cluj și… iată cum a decurs totul:

Atmosfera

Prima chestie care m-a izbit este faptul că nu e ca în filmele americane! La intrarea în tribunal era un scanner de metale, ca la aeroport. Unii (de exemplu, o băbuță cu o poșetă și o umbrelă în mână) trec pe lângă el (că deh… se poate) și e OK, nu se ia nimeni de ei. Eu am vrut să fiu corect. Am lăsat ghiozdanul cu leptocu’ pe o măsuță lângă și am trecut prin poartă. Poarta a țiuit că aveam curea, chei, telefoane, etc. Asta i-am zis la nenea de la scanner: “am telefoanele” și a zis “E OK dacă e de la telefoane”. M-a întrebat ce am în ghiozdan. I-am zis că laptop și am dat să-l deschid, dar n-am apucat: mi-a zis că-i OK și mi-a făcut semn să trec. Deci… către toți teroriștii care-mi citesc blog-ul: nu tre’ să vă chinuiți tare să intrați în tribunal. Aveți undă verde!

Sala în care am fost eu e o sală vai de capul ei în care lumea intră și iese după cum o taie capul. Unii deschid ușa, se uită înăuntru preț de câteva secunde, apoi ies. Alții intră, stau puțin, ies. Avocații intră, vorbesc între ei, le mai sună un telefon, ies, se întorc, se răzgândesc, mai vorbesc din ușă cu cineva de pe hol, etc… Practic, nu poți să fii atent la cazuri și la ce se întâmplă în față.

Judecătorul

Judecătorul a venit pe la 8:10 – 8:15. Numai bine cât să se adune lumea. Părea un om de treabă, care chiar ar vrea să rezolve problemele oamenilor. Spre deosebire de el, avocații erau niște blazați, cu aproape 0 respect pentru procesul de justiție.

Cazuri amuzante

Ei bine… a început distracția. Caz după caz, oamenii veneau, își prezentau problema, judecătorul de obicei nota ceva și fixa un nou termen de judecată (sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie în general) și se trecea la un nou dosar.

Am fost foarte curios s-aud ce zic oamenii, dar din cauză că era mereu trafic pe la ușă, mi-a fost foarte greu să fiu atent. Două cazuri mi-au ieșit în evidență:

Primul caz era legat, cred, de ceva pământ. Pe de o parte era un nene, de cealaltă parte era un avocat. Judecătorul începe să prezinte despre ce e vorba, la care nenea ăla zice că și el are avocat. Judecătorul zice că… ata ete. Dacă avocatul nu e aici, el continuă oricum. Avocatul de cealaltă parte zice niște chestii, judecătorul vorbește cu el… etc.. etc.. Se fixează o nouă dată și apoi și avocatul și nenea ăla pleacă. Peste câteva minute (și vreo două alte cazuri), nenea se întoarce cu avocatul lui. Avocatul lui solitită judecătorului să mai discute o dată cazul lor, ca n-o fost de față acum câteva minute. Judecătorul a luat decizia corectă: ata ete! N-ai fost prezent, poate data viitoare… Avocatul și cu nenea or plecat cu capul în pământ.

Al doilea caz o fost cel mai tare. Doi tipi se ciocniseră cu mașinile. Unul din ei vorbea românește cu accent ungurește. Așa că le voi zice “românu’” și “unguru’”, ca să-i deosebesc.

Românu’ este rugat să-și spună povestea: Mergea cu mașina pe Observatorului, aproape de sensul giratoriu, pe banda a II-a. La un moment dat, de pe banda I vine dubița condusă de ungur și îi taie calea. El nu a avut timp să pună frână și l-a lovit din spate. Este rugat de judecător să ia o foaie de hârtie și un pix și să facă o schiță a accidentului.

Unguru’ își expune partea lui. În primă fază el face precizarea că povestea lui e mai lungă. Deja judecătorul zâmbea. Ungurul plasează povestea într-o după amiază când ieșea el de pe ceva alee, pe Observatorului. De cum a ieșit se pare că l-a supărat pe român, care o început să-l înjure, lucru care o deranja pe soția lui, din dreapta. El trece pe banda a II-a, românul fiind pe banda I. Dar la un moment dat românul nu avea cum să mai meargă pe banda I, că niște camioane parcate acolo îi blocau calea. Așa că, românul dă să treacă și el pe banda a II-a.

Acuma românu’ ridică privirea de pe hârtia pe care desena schița, încercând să spună că de fapt unguru’ intenționa să-l împingă de fapt cu dubița sub camioane și că de aia s-o dat pe banda a II-a, în spatele lui. Judecătorul îi zice că pentru a vorbi, trebuie să aibă permisiunea lui.

Ungurul continuă zicând că imediat ce o intrat românul în spatele lui, l-o și văzut accelerând și lovindu-l intenționat din spate.

Judecătorul îl roagă și pe ungur să facă o schiță. Audiența era amuzată. După ce ambii își prezintă schițele, judecătorul îl întreabă pe ungur ce vrea. Ungurul zice că nu vrea nimic. Nu o primit asigurarea de la român, da’ nici nu o mai vrea. S-a săturat să fie târât prin tribunale. Vrea doar să se termine o dată și să-l roage pe român să nu mai circule așa că de aia se întâmplă accidente. La care, iar neîntrebat, românul replică: Păi nici el să nu mai sară la bătaie după ce s-o întâmplat accidentul.

Evident, deja toți râdeam… Nu știu cum s-a încheiat cazul ăsta…

Cazul 45, adică eu

Am fost al doilea caz “versus RATUC” al dimineții, dar la celălalt petentul nu s-a prezentat. La dosar era anexată o ÎNTÂMPINARE în care RATUC îmi respinge plângerea ca fiind neîntemeiată pentru următoarele MOTIVE: [...] Motivația contestatorului nu poate fi luată în considerare, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 2 din HCL 767/2004, “călătorii au obligația să-și procure cu anticipație legitimația de călătorie pe liniile de transport în comun cu autotaxare”.

Mi-am expus și eu cazul judecătorului, iar el m-a întrebat dacă era zi lucrătoare sau nu. I-am zis că era zi lucrătoare. M-a  mai întrebat dacă cer despăgubire pentru cheltuielile de judecată. Am zis că nu. Și aici s-a încheiat tot. Urmează să primesc un răspuns în poștă. Aștept…

Concluzii

E nașpa! Ferească Dumnezeu să ai un caz important. Că nu știu cine ți-l rezolvă!!! Chiar dacă părea bine intenționat, judecătorul ăla n-avea timp să citească dintr-un capăt în altul toate dosarele respective. Practic judecătorii judecă, cel puțin cazurile simple, într-o vagă cunoștință de cauză cu privire la caz. Nu au nici timpul necesar să studieze cazurile în avans și nici condițiile necesare (liniște, de exemplu) ca să le judece corect și complet. Numai un necunoscător poate susține că sistemul juridic românesc e corect și de încredere.

În rest… aștept… să vedem ce-a ieșit. Pierd sau câștig, am avut o ocazie “ieftină” să fac cunoștință cu sistemul juridic românesc și să mă pun în gardă pentru viitor.