Archive

Archive for the ‘Linux & Open Source’ Category

22-24 ianuarie: al 4-lea Festival Național de Salsa, Brașov

February 3rd, 2010

A trecut ceva timp de la acest mare eveniment, dar fiind foarte ocupat și în deplasare săptămâna trecută, n-am apucat să scriu multe despre el.

A fost cel mai mare festival de salsa de până acum din România. Nu știam că există bareme aici, dar cică fiindcă s-a depășit numărul de 1000 de participanți (au fost 1010; număr rotund din punctul de vedere al unei persoane ce lucrează în IT), de anul viitor se va numi “Congresul Național de Salsa”.

Au fost necesare mai mult de 3 hoteluri pentru a-i caza pe toți cei care au venit la festival. De asemenea, ringul de dans, deși foarte mare, a fost neîncăpător pentru mulțimea de oameni.

Că vorbim de recorduri, am prins și unul din cele mai reci nopți ever din România, chiar acolo în Brașov. La 4-5 dimineața, ieșit din club, transpirat și doar cu o geacă pe mine (nu tu mănuși, nu tu căciulă), m-am prezentat la mecdonalds 24×7 în timp ce afară erau undeva între -30 și -24 de grade (unele grade mai intrau și ele din când în când la căldură). L-am întrebat pe tipu’ ăla care prăjea cartofii dacă mereu e la ei așa de frig. A zis că nu și că ei de obicei îs mai îmbrăcați. Mi-a tăiat cheful de conversație.

În seara de sâmbătă, formația brillantă și-a prezentat coregrafia și a ieșit super:

YouTube Preview Image

Pentru a nu-știu-câta-oară oamenii observă că formația Salsa Brillante are costume foarte faine!

Am fost și mult mai mulți ca la alte festivaluri, de la Salsa Brillante. Cu siguranță numărul o să crească și, în curând, o să închiriem garnituri de tren ca să ne deplasăm în țară să ne dansăm.

Organizarea chiar a fost bună, workshop-urile interesante (mai ales cel numit “Salsa Stand-Up Comedy”), iar muzica de party nu te lăsa să stai jos. Singurul care nu a fost de-acord era un gagiu care, cu căștile pe urechi, făcea figuri de popping cu fața la un perete. Cred că pentru prima dată am văzut un om care chiar trăia într-o bulă.

Din păcate, la capitolul hoteluri, noi l-am nimerit pe cel mai nașpa, cred. Capitol e un hotel comunist cu angajați care se comportă și ei comunist: aspect învechit, hârtie igienică roz cu un singur strat, televizoare cu telecomenzi nefuncționale, angajați care se năpustesc să intre pe ușă să facă room-service când camera e încă ocupată, etc… E bine că a fost cald și patul a fost confortabil, totuși.

La micul dejun am primit doar 3 cremvuști, un ou, o cană de ceai și o chiflă cu unt și gem, în prima dimineață. În a doua am primit ceva brânză și șuncă și o cană de ceai și o chiflă cu unt și gem (deși am plătit și-am stat 3 nopți la hotel, n-am primit decât două mici dejunuri). Dacă cereai cafea, ți se zicea că trebuie s-o plătești separat. Dacă te riscai zicând: “ok, aduceți-mi cafea că o plătesc”, nu ți-o aducea oricum. Super hotel!

Ultima petrecere, cea de duminică seara, s-a ținut în altă locație decât cea în care s-a desfășurat restul festivalului (Hotel Aro Palace). Cred că se numea Studio 80 clubul. Oricum… deși am dormit destul de bine pe perioada acestui festival, cred că niciodată nu m-am simțit mai dezorientat și cu capul mai greu decât în seara aceea de duminică. Era un fel de mahmureală (ca și mahmureala, includea dureri nebănuite, febră musculară și starea aia de dezorientare).

Ca de obicei, o să închei prin a mulțumi:

- organizatorilor: Salsa Picante; a fost fain, a ieșit super!

- celor care au susținut show-uri: multe din ele mi-au plăcut. Cel de la Salsa Factory mi s-a părut chiar desprins din So You Think You Can Dance. Foarte tare!

- lui Tudor și Adei că ne-au zis: “Hai și voi!”

- lu’ nenea cu amenda din parcare că n-a ieșit dis de dimineață să ne dea amendă, că era frig

- lu’ tipu’ de la mecdonalds că am stat în frig 10 min după mâncare, când el a zis că o să dureze doar 4 minute

- frigului că, deși a făcut ca o doză de redbul să se spargă în mașină, a înghețat lichidul și atunci nu s-a făcut mizerie

- lui Marius “look at my horse”, că ne-a plimbat cu mașina

Mno punct!

Din cauza asta nu folosesc software în limba română…

January 26th, 2010
Dialogul "Print" din OpenOffice.org în Kiwi Linux

Dialogul "Print" din OpenOffice.org în Kiwi Linux

Tata așa-l folosește, că nu se descurcă prea bine cu engleza…

Ubuntu a facut 5 ani

October 21st, 2009

Cea mai populară distribuție Linux a împlinit 5 ani. Iată versiunile lansate până acum:

· Ubuntu 4.10 (Warty Warthog) – Released on the 20th of October, 2004
· Ubuntu 5.04 (Hoary Hedgehog) – Released on 8th of April, 2005
· Ubuntu 5.10 (Breezy Badger) – Released on 13th of October, 2005
· Ubuntu 6.06 LTS (Dapper Drake) – Released on the 1st of June, 2006
· Ubuntu 6.10 (Edgy Eft) – Released on the 26th of October, 2006
· Ubuntu 7.04 (Feisty Fawn) – Released on the 19th of April, 2007
· Ubuntu 7.10 (Gutsy Gibbon) – Released on the 18th of October, 2007
· Ubuntu 8.04 LTS (Hardy Heron) – Released on the 24th of April, 2008
· Ubuntu 8.10 (Intrepid Ibex) – Released on the 30th of October, 2008
· Ubuntu 9.04 (Jaunty Jackalope) – Released on the 23rd of April, 2009

În aproximativ 8 zile va fi lansat Ubuntu 9.10 (Karmic Koala), care are deja niște review-uri foarte bune și se anunță a fi unul din cele mai bune release-uri. Când zic Ubuntu, mă refer de fapt la o familie mult mai mare de distribuții, dintre care cele mai importante sunt:

Ubuntu – versiune de server și versiune de desktop cu managerul desktop implicit, GNOME.

Kubuntu – versiune de desktop cu managerul desktop implicit, KDE.

Eu am luat cunoștință cu Ubuntu la versiunea 5.10 când eram, încă, fan Mandrake. Apoi am devenit fan Mandriva, apoi OpenSUSE, dar m-am întors la Ubuntu, mai exact la Kubuntu, pe care-l folosesc cam de la versiunea 6.06 LTS (Dapper Drake).

Câteva motive pentru care folosesc Kubuntu:

- baza acestei distribuții este Debian; deci avem de-a face cu un manager de pachete (aplicații, să zicem) foarte performant (apt se numește), avem de-a face cu o bază stabilă (distribuție stabilă cu o comunitate mare de oameni), avem de-a face cu o distributie capabilă să ruleze pe multe arhitecturi (cele mai importante fiind arhitecturile “clasice” Intel/AMD pe 32 si 64 de biți)

- apare o versiune nouă o dată la 6 luni (9.10 înseamnă anul 2009, luna a 10-a) și acea versiune e suportată (primește update-uri de securitate și bug-fix-uri) timp de 18 luni; apare un LTS (long-term support) o dată la 2 ani (următorul va fi 10.04) si acesta e suportat 3 ani pt versiunea desktop și 5 ani pt server

- versiunile desktop sunt bine îngrijite și au detecție hardware foarte bună, iar LTS-urile sunt super pentru server-e (rulez Ubuntu 8.04 pe multe server-e)

- îmi place KDE; doar openSUSE mai face o distribuție Linux bună, cu KDE. Din păcate managerul lor de pachete nu e așa de bun, iar release-urile lor au fost cam haotice până acum (din câte am înțeles s-au stabilizat și ei la un release o dată la 6 sau 8 luni)

- există foarte, foarte multe aplicații gata împachetate pentru această distribuție: pe de o parte aceasta este moștenirea de la Debian, pe de altă parte faptul că o companie puternică este în spatele numelui Ubuntu (Canonical) motivează multe companii mari (CISCO, Opera, Creative, Skype, Oracle, etc) să împacheteze software pentru Ubuntu

Cam atât. Nu vreau să fac din acest mesaj o dispută despre “de ce e mai bun Linuxul?” sau “de ce e mai bun Ubuntu?” sau “de ce e mai bun KDE?” și așa mai departe. Vreau doar să urez un sincer La Mulți Ani acestei distribuții de Linux, că și așa nu prea am scris despre calculatoare în ultimul timp :P

Cum să… micșorați un volum fizic LVM fără pierderi de date, în timp ce sistemul rulează

May 18th, 2009

Se đă următoarea configurație:

# fdisk -l

Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes

           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14       52887   424706048+  8e  Linux LVM
/dev/cciss/c0d0p3           52887       53535     5209416+  83  Linux

- prima partiție este o partiție ext3 montată în /boot

- a doua este un volum LVM

- ultima este o partiție ext3 ce nu conține date.

Volumul LVM este destul de mare:

# pvdisplay
  --- Physical volume ---
  PV Name               /dev/cciss/c0d0p2
  VG Name               VolGroup00
  PV Size               405.00 GB / not usable 31.81 MB
  Allocatable           yes
  PE Size (KByte)       32768
  Total PE              12959
  Free PE               31
  Allocated PE          12928
  PV UUID               F0llk1-rDcM-TZV2-Zkt2-9EWU-kr6Q-DtygTz

și conține mai multe partiții logice:

# lvdisplay
  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/root
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                wbZ4WM-WB54-Mu30-K2jm-RodH-0v8b-QTCsFX
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:0                                 

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/opt
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                2z3mgZ-WISj-jTNZ-Ij3G-0vFs-WnyE-sJAiAQ
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:1                                 

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/var
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                vwsHHV-kaQG-riC3-Nk8D-Z0jl-BSoP-hcDkjY
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                35.00 GB
  Current LE             1120
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:2

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/asm
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                qesUZc-n19h-6qTM-Fox9-2yqG-yHf2-6Upr13
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 0
  LV Size                341.00 GB
  Current LE             10912
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:3

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/swap
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                CkhMwT-dG1d-SNE8-46mk-1pKW-E1Sd-bCPPon
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                8.00 GB
  Current LE             256
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:4

Vrem să creem partiția /dev/VolGroup00/asm în afara VG-ului, fără a pierde datele de pe partițiile din fața ei. Pentru asta va trebui să o ștergem din VG, să micșorăm VG-ul și să creem partiția separat, direct pe disk. Deci…

- vom distruge /dev/VolGroup00/asm și tot ce este după ea în VG (în cazul de față /dev/VolGroup00/swap)

- vom distruge partiția de după VG și în spațiul rămas vom re-crea partiția asm

Deci… distrugem partiția de swap. Mai întâi vom opri swapping-ul și vom comenta linia aferentă lui din fstab:

# free -m
             total       used       free     shared    buffers     cached
Mem:          7985        911       7074          0        215        571
-/+ buffers/cache:        124       7860
Swap:         8191          0       8191

# swapoff /dev/VolGroup00/swap

# free -m
             total       used       free     shared    buffers     cached
Mem:          7985        907       7077          0        215        571
-/+ buffers/cache:        121       7864
Swap:            0          0          0

Iar în /etc/fstab linia cu swap-ul arată așa:

#/dev/VolGroup00/swap    swap                    swap    defaults        0 0

Ștergem volumul swap din VG:

# lvremove /dev/VolGroup00/swap
Do you really want to remove active logical volume "swap"? [y/n]: y
  Logical volume "swap" successfully removed

# lvdisplay
  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/root
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                1YqBaS-1fhW-2T91-QR1A-1CZE-77eS-BNRa0r
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:0                                     

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/opt
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                nMgDxu-5C3a-XJCe-3YCz-AKfe-i7sE-xWnGa9
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:1

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/var
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                D0tQhV-pJ69-6Pwa-GEd8-AEfU-tUxF-laUcsv
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                35.00 GB
  Current LE             1120
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:2

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/asm
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                Zxe2XS-qt6t-lHHP-8blo-Gxxe-hW89-VkUksT
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 0
  LV Size                341.00 GB
  Current LE             10912
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:3

Vom șterge și volumul /dev/VolGroup00/asm! ATENȚIE: această ștergere implică pierderea datelor, deci să faceți backup înainte!

# lvremove /dev/VolGroup00/asm
Do you really want to remove active logical volume "asm"? [y/n]: y
  Logical volume "asm" successfully removed                       

# lvdisplay
  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/root
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                1YqBaS-1fhW-2T91-QR1A-1CZE-77eS-BNRa0r
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:0

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/opt
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                nMgDxu-5C3a-XJCe-3YCz-AKfe-i7sE-xWnGa9
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:1

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/var
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                D0tQhV-pJ69-6Pwa-GEd8-AEfU-tUxF-laUcsv
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                35.00 GB
  Current LE             1120
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:2

Deja avem spațiu liber în VG:

# pvscan
  PV /dev/cciss/c0d0p2   VG VolGroup00   lvm2 [405.00 GB / 350.00 GB free]
  Total: 1 [405.00 GB] / in use: 1 [405.00 GB] / in no VG: 0 [0   ]
# pvdisplay --maps
  --- Physical volume ---
  PV Name               /dev/cciss/c0d0p2
  VG Name               VolGroup00
  PV Size               405.03 GB / not usable 31.81 MB
  Allocatable           yes
  PE Size (KByte)       32768
  Total PE              12960
  Free PE               11200
  Allocated PE          1760
  PV UUID               husThP-AJsD-0XhH-WIVM-c7fO-XP10-m68sXO

  --- Physical Segments ---
  Physical extent 0 to 319:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/root
    Logical extents     0 to 319
  Physical extent 320 to 639:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/opt
    Logical extents     0 to 319
  Physical extent 640 to 1759:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/var
    Logical extents     0 to 1119
  Physical extent 1760 to 12959:
    FREE

Vom încerca să micșorăm PV-ul de la 405 GB la 405 – 350 = 55 GB:

# pvresize --setphysicalvolumesize 55G /dev/cciss/c0d0p2
  /dev/cciss/c0d0p2: cannot resize to 1759 extents as 1760 are allocated.
  0 physical volume(s) resized / 1 physical volume(s) not resized

Se pare că 55 GB e cam puțin. Se vede importanța utilizării comenzii

pvdisplay --maps

pentru afișarea extent-urilor.

Să fim mai îngăduitori:

# pvresize --setphysicalvolumesize 55.01G /dev/cciss/c0d0p2
  Physical volume "/dev/cciss/c0d0p2" changed
  1 physical volume(s) resized / 0 physical volume(s) not resized

Să vedem ce-a ieșit

# pvdisplay --maps
  --- Physical volume ---
  PV Name               /dev/cciss/c0d0p2
  VG Name               VolGroup00
  PV Size               55.01 GB / not usable 10.05 MB
  Allocatable           yes (but full)
  PE Size (KByte)       32768
  Total PE              1760
  Free PE               0
  Allocated PE          1760
  PV UUID               husThP-AJsD-0XhH-WIVM-c7fO-XP10-m68sXO                 

  --- Physical Segments ---
  Physical extent 0 to 319:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/root
    Logical extents     0 to 319
  Physical extent 320 to 639:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/opt
    Logical extents     0 to 319
  Physical extent 640 to 1759:
    Logical volume      /dev/VolGroup00/var
    Logical extents     0 to 1119                                              

# pvscan
  PV /dev/cciss/c0d0p2   VG VolGroup00   lvm2 [55.00 GB / 0    free]
  Total: 1 [55.00 GB] / in use: 1 [55.00 GB] / in no VG: 0 [0   ]   

# vgdisplay
  --- Volume group ---
  VG Name               VolGroup00
  System ID
  Format                lvm2
  Metadata Areas        1
  Metadata Sequence No  22
  VG Access             read/write
  VG Status             resizable
  MAX LV                0
  Cur LV                3
  Open LV               3
  Max PV                0
  Cur PV                1
  Act PV                1
  VG Size               55.00 GB
  PE Size               32.00 MB
  Total PE              1760
  Alloc PE / Size       1760 / 55.00 GB
  Free  PE / Size       0 / 0
  VG UUID               JWYHii-1wUz-NR7n-Ieeb-jucn-wHBx-Yn61Gb      

# lvdisplay
  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/root
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                1YqBaS-1fhW-2T91-QR1A-1CZE-77eS-BNRa0r
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:0

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/opt
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                nMgDxu-5C3a-XJCe-3YCz-AKfe-i7sE-xWnGa9
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                10.00 GB
  Current LE             320
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:1

  --- Logical volume ---
  LV Name                /dev/VolGroup00/var
  VG Name                VolGroup00
  LV UUID                D0tQhV-pJ69-6Pwa-GEd8-AEfU-tUxF-laUcsv
  LV Write Access        read/write
  LV Status              available
  # open                 1
  LV Size                35.00 GB
  Current LE             1120
  Segments               1
  Allocation             inherit
  Read ahead sectors     auto
  - currently set to     256
  Block device           253:2

Acum vine partea complicată. Va trebui să restrângem spațiul partiției LVM la aproximativ 55 GB.

Mai întâi să vedem dimensiunea PV-ului în sectoare:

# lvm pvs --units s
  PV                VG         Fmt  Attr PSize      PFree
  /dev/cciss/c0d0p2 VolGroup00 lvm2 a-   115343360S    0S

Acum sa vedem dimensiunea partițiilor în sectoare:

# parted /dev/cciss/c0d0 unit s print

Model: Compaq Smart Array (cpqarray)
Disk /dev/cciss/c0d0: 860051247s
Sector size (logical/physical): 512B/512B
Partition Table: msdos

Number  Start       End         Size        Type     File system  Flags
 1      63s         208844s     208782s     primary  ext3         boot
 2      208845s     849620941s  849412097s  primary               lvm
 3      849620942s  860039774s  10418833s   primary

Information: Don't forget to update /etc/fstab, if necessary.

ATENȚIE: Asigurați-vă că aveți backup înainte să mergeți mai departe. Vom șterge partiția 2 și o vom recrea cu același sector de Start dar un sector de End mai scurt. Sectorul de End se va calcula adunând sectorul de Start cu PSize și cu 131072 sectoare (aproximativ 64 MB). În cazul nostru, noul sector de End va fi 115683277:

# parted /dev/cciss/c0d0 rm 2
# parted /dev/cciss/c0d0 mkpart primary 208845s 115683277s
# parted /dev/cciss/c0d0 set 2 lvm on
# parted /dev/cciss/c0d0 unit s print
Model: Compaq Smart Array (cpqarray)
Disk /dev/cciss/c0d0: 860051247s
Sector size (logical/physical): 512B/512B
Partition Table: msdos
Number  Start       End         Size        Type     File system  Flags
 1      63s         208844s     208782s     primary  ext3         boot
 2      208845s     115683277s  115474433s  primary               lvm
 3      849620942s  860039774s  10418833s   primary
Information: Don't forget to update /etc/fstab, if necessary.

Eu am șters, apoi, partiția de după LVM și am recreat-o acolo, împreună cu partiția de swap și partiția asm:

# fdisk -l
Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes
           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14        7201    57737216+  8e  Linux LVM
/dev/cciss/c0d0p3           52887       53535     5209416+  83  Linux
# fdisk /dev/cciss/c0d0
The number of cylinders for this disk is set to 53535.
There is nothing wrong with that, but this is larger than 1024,
and could in certain setups cause problems with:
1) software that runs at boot time (e.g., old versions of LILO)
2) booting and partitioning software from other OSs
   (e.g., DOS FDISK, OS/2 FDISK)
Command (m for help): d
Partition number (1-4): 3
Command (m for help): p
Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes
           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14        7201    57737216+  8e  Linux LVM
Command (m for help): n
Command action
   e   extended
   p   primary partition (1-4)
p
Partition number (1-4): 3
First cylinder (7201-53535, default 7201):
Using default value 7201
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (7201-53535, default 53535): +8192M
Command (m for help): p
Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes
           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14        7201    57737216+  8e  Linux LVM
/dev/cciss/c0d0p3            7201        8197     8000763+  83  Linux
Command (m for help): n
Command action
   e   extended
   p   primary partition (1-4)
e
Selected partition 4
First cylinder (8198-53535, default 8198):
Using default value 8198
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (8198-53535, default 53535):
Using default value 53535
Command (m for help): n
First cylinder (8198-53535, default 8198):
Using default value 8198
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (8198-53535, default 53535): +5120M
Command (m for help): n
First cylinder (8821-53535, default 8821):
Using default value 8821
Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK (8821-53535, default 53535):
Using default value 53535
Command (m for help): p
Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes
           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14        7201    57737216+  8e  Linux LVM
/dev/cciss/c0d0p3            7201        8197     8000763+  83  Linux
/dev/cciss/c0d0p4            8198       53535   364177485    5  Extended
/dev/cciss/c0d0p5            8198        8820     5004216   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p6            8821       53535   359173206   83  Linux
Command (m for help): t
Partition number (1-6): 3
Hex code (type L to list codes): 82
Changed system type of partition 3 to 82 (Linux swap / Solaris)
Command (m for help): w
The partition table has been altered!
Calling ioctl() to re-read partition table.
WARNING: Re-reading the partition table failed with error 16: Device or resource busy.
The kernel still uses the old table.
The new table will be used at the next reboot.
Syncing disks.
# fdisk -l
Disk /dev/cciss/c0d0: 440.3 GB, 440346238976 bytes
255 heads, 63 sectors/track, 53535 cylinders
Units = cylinders of 16065 * 512 = 8225280 bytes
           Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/cciss/c0d0p1   *           1          13      104391   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p2              14        7201    57737216+  8e  Linux LVM
/dev/cciss/c0d0p3            7201        8197     8000763+  82  Linux swap / Solaris
/dev/cciss/c0d0p4            8198       53535   364177485    5  Extended
/dev/cciss/c0d0p5            8198        8820     5004216   83  Linux
/dev/cciss/c0d0p6            8821       53535   359173206   83  Linux

Am editat apoi /etc/fstab și linia cu swap a fost modificată în felul acesta:

/dev/cciss/c0d0p3    swap                    swap    defaults        0 0

Apoi am creat efectiv swap-ul:

mkswap /dev/cciss/c0d0p3

După un reboot ar trebui să puteți răsufla ușurat.

Când “lumina” “se ia” nici timpul nu stă-n loc

March 2nd, 2009

…ci merge înapoi puțin. Asta pentru că timpul nu merge pe bază de electroni.

Deci, treaba stă așa. A fost o pană de curent imensă în Cluj. Troleibuzele s-au oprit în tot orașul, semafoarele s-au oprit pe Memorandumului, 21 Decembrie, Piata Mihai Viteazu, Blvd Horia, Calea București, etc… Evident și server-ele au căzut și cafeaua a rămas nefiltrată în cafetiere și am plecat acasă, unde curent electric este.

Și când curentul a venit și server-ele au pornit, m-am bucurat. Da’ nu durează mult și un server de-al meu rulează scriptul care sincronizează data și ora. Și atunci server-ul de IMAP (Dovecot) moare zicând:

Mar 2 12:59:54 mail dovecot: Time just moved backwards by 69 seconds.
This might cause a lot of problems, so I'll just kill myself now.

http://wiki.dovecot.org/TimeMovedBackwards

Păi… eu nu știam că server-ul meu e emo !!!

start over 2009

January 6th, 2009

Asta așa… să vedeți de unde vine “start over”…

Am făcut un bubu la început de an. Am pierdut toate datele de pe hard… Dacă vreți să-mi dați o mână de ajutor (și vă rog mult), vedeți thread-urile de pe linux360, Ubuntu România și LinuxQuestions.

Cu ocazia asta (nefastă), mi-am instalat openSUSE 11.1 cu KDE 4.1.3 cu backport-uri din KDE 4.2. E mai stabil decât Kubuntu 8.10 cu KDE 4.1.3 și merg mult mai bine tastatura și mouse-ul pentru că nu depind de HAL, ca în (K)Ubuntu 8.10.

Adevărul e că nu am luat-o chiar de la 0. Am un backup al muzicii (>8000 de piese, organizate după artiști, albume, ani, genuri muzicale și taguri), al documentelor (coduri sursă, e-book-uri, chitanțe, facturi, tot felul de alte chestii), al pozelor și setărilor (firefox, thunderbird, notițe, pidgin, etc) datând de la sfârșitul lui octombrie. Deci nu e 100% un start over…

Firefox a intrat în Cartea Recordurilor

July 4th, 2008

Cu 8.002.530 de download-uri într-o zi pentru Firefox 3, cel mai bun browser din lume a intrat în Cartea Recordurilor! Felicitări şi lor, dar şi celor care l-au descărcat!

A început Firefox Download Day 2008!

June 18th, 2008

Iată că după o foarte lungă şi încordată aşteptare, astăzi 17 iunie 2008, a apărut Firefox 3! La acest browser s-a lucrat timp de 3 ani şi i s-au adus peste 15.000 de îmbunătăţiri! Aţi urmărit evoluţia acestui browser, pe Technogeek de un an! Da, dacă vă mai amintiţi, acum un an vă spuneam că Mozilla pregăteşte Firefox 3.

De când a apărut beta 1, am fost mereu în „mijlocul” evenimentelor. Am studiat beta 2, apoi beta 3 şi într-un final beta 4. Dar, surpriză, Mozilla ne-a pregătit şi un al 5-lea beta.

Pentru a fi siguri că va ieşi bine, Firefox 3 a fost finisat pe parcursul a… aproape 3 Release Candidate-uri. Primul a mai adus mici îmbunătăţiri, iar al doilea trebuia să termine cu finisajele. Pentru că pe Mac OS X a apărut un bug serios, a mai apărut un al treilea RC de Firefox care evită manifestarea acelui bug pe acest sistem de operare.

Despre ce aduce nou acest browser mai puteţi citi aici sau aici şi puteţi vedea şi diferenţele faţă de versiunea 2.

Pe 24 octombrie 2006, Firefox 2 a fost descărcat de 1.6 milioane de oameni din întreaga lume. Acum, dacă descărcaţi Firefox 3 de pe pagina oficială (şi nu prin update-urile sistemului dvs de operare), veţi ajuta acest browser să intre în Cartea Recordurilor! De asemenea, veţi primi o dată cu browser-ul şi un certificat special care atestă faptul că l-aţi descărcat în această zi specială!

Aşa că vă urez download plăcut şi sper ca în câteva zile să discutăm pe marginea acestui inedit record mondial stabilit astăzi de fiecare dintre noi!

Firefox 3 va fi lansat marţi, pe 17 iunie

June 12th, 2008

Să fiţi gata de download! Deja peste 1 milion de oameni au promis că vor descărca Firefox 3 în ziua lansării, 6353 (la momentul scrierii acestui mesaj) din aceştia fiind locuitori ai României!

Pentru ca versiunea finală să fie cât mai perfectă, Mozilla va mai lansa un RC, al treilea, până atunci. Ce va aduce noul Firefox 3? Câteva dintre noutăţi pot fi studiate în acest filmuleţ.

Haideţi, să ajutăm Firefox să intre în Cartea Recordurilor !

Download Day 2008

Firefox vrea să intre în Cartea Recordurilor

June 2nd, 2008

Firefox este cel mai bun browser al momentului! Versiunea 3.0 va fi lansată în curând şi Firefox vrea să intre în Cartea Recordurilor la categoria: cele mai multe download-uri ale unui software într-o singură zi!

  • Ce trebuie să faceţi?

În primul rând trebuie să promiteţi că veţi descărca browserul în ziua în care va fi lansat. O dată ce aţi promis, veţi apărea (anonim) pe „harta cu promisiuni”. De asemenea, veţi primi pe mail informaţii cu privire la data la care va fi lansată versiunea finală a browser-ului.

Când va fi lansat oficial, va trebui să-l descărcaţi de pe site-ul oficial. Evident, Firefox e disponibil în mai multe limbi (inclusiv română) şi pentru mai multe sisteme de operare (inclusiv Windows, Linux şi Mac OS X).

  • De ce Firefox?

- browser gratuit, Open Source

- compatibil cu standardele web actuale (a se vedea rezultatele obţinute în testele Acid)

- navigare rapidă, sigură şi uşoară, cu file (tab-uri)

- corectare ortografică şi ortoepică

- motoare de căutare incluse, cu sugestii de căutare

- fluxuri RSS la un simplu click

- personalizare uşoară graţie miilor de extensii şi teme

- protecţia anti-phishing şi anti-spy, posibilitate de a vă şterge urmele

- actualizare automată

- bară de adrese inteligentă

- semne de carte uşor de creat, şters, modificat, etc…

Gata cu publicitatea! Încercaţi-l şi vă veţi convinge de ce e cel mai bun!

Download Day 2008