start over

Cred că nu-s singurul care află zilnic vești nașpa din țara asta. Azi două mi-au atras atenția:

• una este felul în care comunică Ministerul Comunicațiilor. Vedeți aici.
• apoi este faptul că primăria Cluj-Napoca și-a comandat site web de 6.5 milioane de lei. Cei care sunteți în IT vă veți da seama că un site n-are cum să coste atâta!

Și fiindcă se tot vorbește despre lipsă de bani peste tot, am găsit un articol interesant. Cică s-ar câștiga mulți bani la buget de s-ar impozita lumânările. Sunt de acord! Dacă bunică-mea ar avea acces la internet și mi-ar citi blogul, acum ar fi supărată…

Dacă ar fi despre fotbal acest articol, tot am pierde rușinos. Dar e despre pistele de biciclete. În special cele din Cluj, dar… până la urmă, aceeași problemă e de regăsit în orice oraș din țară. Citiți aici și vă minunați de poze!

Ce mi-am comandat marți online trebuia să-mi ajungă vineri acasă. Am specificat clar când am făcut comanda că vreau să fiu sunat cu o oră înainte de livrare, să apuc să ajung acasă, să deschid ușa…

Vineri după-masa nu știam nimic de colet. Sun la Urgent Curier, numărul de București. O tipă sictirită îmi răspunde pe un ton neprimitor. Îi spun despre colet. Mă întreabă unde trebuie livrat. Zic: “Cluj”. Brusc aud un ton ocupat. Apoi răspunde o altă tipă. Prima redirectase apelul, brusc, fără să mă anunțe, la biroul din Cluj. Mno bun… probabil asta numesc ei eficiență.

Reușesc cu greu să mă înțeleg cu asta din Cluj. Nu-mi înțelege numele, nu-mi înțelege codul coletului. Îi spun de vreo 3 ori adresa și, într-un final, îmi localizează coletul după ce-i spun numele companiei expeditoare. Îmi zice că va ajunge cu siguranță azi (vineri) și că voi fi sunat cu oră înainte. Ca să mă asigur, îmi dă și numele curierului cu marfa. Sun la numărul ăla. Ca să vezi: greșeală. Mă oftic. Îmi spun că va fi bine și o las baltă. Coletul nu ajunge.

Azi… luni. Sună telefonul: “de la Urgent Curier vă deranjez. Sun la interfon, dar nu răspunde nimeni”. “Păi nu-i nimeni acasă. Nu vi s-a zis să sunați cu o oră înainte???” îi zic. Idiotu’ zice că nu. Bun… îi spun că ajung în 30 min. Nu-i convine, că el are “GPS pe mașină și dacă stau mult timp locului, nu-i OK”. WTF ???

În fine, în 20 de min (cu un taximetrist bun și un trafic OK) ajung acasă. Looseru’ de la Urgent Curier îmi dă să semnez. Zic: “da’ nu mi-l duceți sus?”. Zice: “nu, ca eu nu-s poștaș!” (sau “eu sunt doar un poștaș”… nu mai știu exact ce era, da’ era legat de poștaș). Zic “bun… da’ dacă testez și nu merge jucăria, nu vă sun să o luați înapoi?”. Cică nu… tre’ să sun la firma expeditoare și aia îi sună pe ei să vină să ridice coletu’. “Sper că firma expeditoare lucrează și cu alți curieri, că eu nu vreau să mai am de-a face cu dvs…” îi zic.

L-am întrebat pe urât (că era și urât… nu știu dacă v-am zis): “da’ nu trebuia să ajungeți vineri?”. “Păi, ba da! Am fost și vineri. Am ajuns pe la 4. Nu a răspuns nimeni la interfon. Și cum și ploua afară, nu v-am mai sunat…”

WTF ??????????

De ultima dată când v-am arătat ce mi-am cumpărat, mi-am mai luat:

• Rammstein – Liebe ist fur alle da

Încă de când am auzit de el am vrut să-l cumpăr, dar n-a fost treabă ușoară. Varianta full nu cred că se găsește în magazinele de la noi. Eu mi-am luat-o din Viena:

• Nelly Furtado – Mi Plan

Un album foarte bun! Îmi place faptul că s-a întors la un  sound mai latino… mai aproape de primele ei albume. E ediția de România:

• Grime Dubstep Minimix

Pentru ăsta n-am dat nici un ban. A trebuit doar să plătesc intrare la un party de dubstep cu DJ Benga și Virus Syndicate:

• MUSE – The Resistance

Un album absolut senzațional. Mi se pare out of this world felul în care oamenii ăștia combină rock-ul cu muzica simfonică:

De asemenea, mi-am mai luat 4 albume de salsa din Cărturești. Nu prea am apucat să pun muzică de pe ele, pentru că n-am avut timp să le ascult cap-coadă. Dar la party-ul de sâmbătă voi mai pune ceva piese de acolo.

Am mai găsit un album de salsa pentru care m-am chinuit mult. Pe torrente nu e de găsit. De pe Amazon, iTunes și Ubuntu One nu poate fi cumpărat în  România și a trebuit să găsesc pe cineva în afară să mi-l cumpere și să mi-l trimită. Acum că-l am (de câteva ore) o să pun piese de pe el la party-ul de sâmbătă. Va fi muzică bună!

Despre aceste ultime 5 albume nu vă dau detalii… încă…

…supererou*, ar fi vai și-amar de orașul asta (pentru că aș acționa pe plan local, cel mai probabil). Nu știu ce se întâmplă, dar în ultima perioada întârzii oriunde trebuie sa ajung. Deci dacă cineva ar fi în pericol și m-ar striga, cred ca m-as întoarce de pe-o parte pe alta zicându-mi: “mai dăm un snooze, mai dormim 5 minute…”

Dac-aș fi supererou la nivel național, atunci ar fi vai și-amar de țara asta. De fapt… deja e vai și-amar de țara asta, că s-a ocupat Băse. Asta înseamnă că el e…

*) asta nu înseamnă că nu sunt… că poate sunt, dar sunt și modest pe deasupra…

Weekendul trecut, le-am făcut o vizită celor de la Feeling Dance. Nu ne-am mai distrat așa de bine de când am pierdut trenul în Timișoara sau de când ne-am întors din  Sofia.

Vineri seara am făcut o petrecere în piscină. În  piscina hotelului Continental Forum. Printre altele ne-am distrat cu ceea ce credeam că e un puc alb. Pe bune… tot jucându-ne în piscină am descoperit o chestie albă de forma și dimensiunile unui puc. După ce tot am aruncat-o de la unul la celălalt, cineva mai breaz s-a găsit să-l miroase. Era o pastilă de clor… bleah!!!

Sâmbătă am fost la The Ranch… undeva la 20 de KM de Oradea. Pe drum am pus în funcțiune Orquesta Brillante. Am avut bongos, guiro, campana, clave și maracas și am făcut show pe autobuz. Tre’ să încercăm asta și-n Cluj…

Pe lângă mici, am vrut să gust și gulaș. A fost foarte fierbinte și m-am ars așa de tare încât nici acum nu mi-a trecut:

Am mai pus o dată în funcțiune orchestra, am jucat fotbal, am făcut poze, am tras cu pușca airsoft și ne-am dansat. In the meanwhile, soarele nu stătea degeaba, dându-ne insolație la toată lumea!

Sâmbătă seara am fost la party. Nu a fost cu dress code, deși majoritatea erau bronzați tractorist-style…

Duminică am avut workshop-uri. Peter Fige e chiar fain. Eu l-am studiat pe YouTube înainte să merg să-l văd live la Oradea. A predat chestii interesante și am făcut și un mic flash mob în parcarea de la Lotus Center.

Spre seară ne-am pornit spre casă. Știați că-n benzinărie n-aveți voie să faceți poze? Eu am găsit o pereche de ochelari rupți în torpedoul mașinii lui Marius și am vrut să-mi fac poze de cocalar. Da’ nu prea m-a lăsat nea benzinaru’:

Pe Oana am trimis-o pe marginea șoselei ca să fumeze acolo și să facă din mână la tiriști. Succesul nu a întârziat să apară:

Seara am avut iar chef de dans. Dar, după o zi de cursuri și un drum obositor, nu miroseam tocmai bine. Nici o problemă! Ne-am schimbat în mașină, în Mănăștur. Se uita lumea ciudat la stop, da’ nu ne-am sfiit. Am dat cu mult deodorant și ne-am dus în Kharma.

Mai nou, de banii pe care-i dăm la intrarea în Kharma primim suc nașpa. Da’… așa nașpa cum e, tot ne batem de la el:

Mult mai multe poze am pus pe facebook. Că m-am conectat și eu la internet, recent…

Ca de obicei, o să termin cu mulțumiri:

- mulțumim lui Cristi și Sonyei pentru buna organizare

- lui Peter si Dorotei pentru workshop-uri

- lui Zoli care m-a repezit vineri noaptea până în Carrefour ca să-mi cumpăr slip, să nu intimidez pe nimeni în piscină

- pucului din piscină, care mi-a înroșit ochii după ce l-am mirosit

- lu’ tanti cu suc de sâmbătă seara de la party, care o zis pe la 2 că ea pleacă acasă și, deci, e ultima comandă (a contribuit decisiv la spargerea chefului)

- lu’ nenea blondu’ de la restaurantul Crinul Alb; restaurantul ăla e deschis non-stop și pe gagiu l-am văzut acolo și seara și dimineața, de vineri până duminică. Se numește tortură prin privarea de somn

- celor din Mănăștur care trăgeau cu ochii în mașina noastră când ne schimbam tricourile și ne dădeam cu sprey…

- ceaunului cu gulaș fierbinte; sper să-mi treacă în zilele următoare durerea…

- bancurilor cu misogini, evrei, blonde, polițiști, porcușorul isteric, etc… pentru simplul fapt că există…

Mno… v-am pupat pe buletine. Ne-om vedea vineri la party… dar despre asta, mai multe detalii mâine…

In Cluj eu nu am televizor. Si asta este foarte bine. Pentru ca am fost acasa, in Piatra-Neamt, si m-am uitat la televizor si am vazut numai prostii. Ceva de genul asta:

Atat cei de la 9 AM cat si cei de la Evz sunt niste idioti:

Pagina oficiala Rammstein ne spune ca pe 25 iunie au concert in Istanbul, Turcia, iar pe 28 la Atena in Grecia. Nu se mentioneaza nimic despre vreun concert pe 27 in Bucuresti!

In primul rand, cat de tampit tre’ sa fii sa pleci de pe 25 din Istanbul, sa te duci inspre nord, in Bucuresti si apoi sa mergi spre sud in Atena, cand Grecia e chiar intre ??? Apoi… de ce-ar vrea o trupa de calibrul Rammstein, care cu siguranta vine cu un minim de 16 camioane cu echipament (atat a avut Depeche Mode in 2006), sa se incumete pe drumurile noastre de toata jena ???

Fanii sunt invitati sa-i vada in Budapesta pe 16 martie, sau in Sofia pe 23 iunie… Ca vecinii nostri au autostrazi… In Romania am inteles ca presedintele considera ca suntem manelisti.

Mno, salut boieri dvs!

Am avut ocazia să petrec două zile în Marea Britanie. Să vă pove cum o fo’.

În primul rând, aeroportul din Luton a fost primul pe care-am pășit și nu am văzut inscripții bilingve. Totul era scris în engleză și… atât (cu mici excepții unde erau ceva afișe în germană, spaniola sau franceză). “Quite embarrassing if you think about it”, după cum recunoștea un tip cu care am băut o bere în pub.

Din cauză că am petrecut mult timp la verificarea pașapoartelor, m-am grăbit să mă sui în shuttle-bus-ul spre gară. Așa că atunci când m-am trezit brusc mergând cu viteză mare pe partea stângă a șoselei, m-am panicat. Deci, hai să-ncep cu asta:

Reguli de circulație

Pe shuttle bus m-am speriat puțin. Apoi când am mers cu alții cu mașina și am fost pasager în scaunul din stânga-față, îmi pierdeam orientarea în intersecții. Nu știam cui trebuie să-i dai prioritate. Așa că am cerut lămuriri. Treburile stau cam așa:

- nu există prioritate de dreapta sau de stânga

- dacă există vreo intersecție nesemnalizată (fără semafor și indicatoare), “which should never happen”, atunci cel de pe drumul mai mic (“minor road”) da prioritate celui de pe drumul mare (“major road”). Dacă drumurile sunt la fel ca dimensiune (mi s-a zis iar “that should never happen”), atunci drumul minor are în capăt două dungi punctate albe care indică faptul că trebuie acordată prioritate

- o dungă galbenă pe marginea drumului indică faptul că este permisă doar oprirea pe o perioadă scurtă:

- două dungi galbene înseamnă oprirea și staționare interzisă cu excepția cazului în care vrei sa oprești pentru a descărca ceva din mașină:

- două dungi roșii indică oprire și staționare interzisă cu desăvârșire

- benzile roșii sunt pentru autobuze, taxiuri și biciclete atunci când nu există pistă specială pentru ele:

- linia alba în zig-zag indică apropierea unei intersecții sau a unei treceri de pietoni. Din astea am văzut și pe la noi:

- viteza limită este 30 de mile pe oră. (Evident ei au unități de măsură non-metrice: mile, iarzi, picioare, țoli, etc…) Camere cu radar sunt peste tot. Și nu le poți păcăli ca la noi: încetinești în dreptul lor și accelerezi între ele: dacă la camera A ai viteza 30 de mile pe oră, atunci păstrând acea viteză nu ai cum să ajungi în dreptul camerei B în mai puțin de X minute. Dacă ajungi în dreptul camerei B în mai puțin de X minute, primești amendă pentru depășire de viteză.

- [cred că] pietonii care traversează la colț de stradă au mai mare prioritate ca la noi, în sensul că e chiar musai să oprești și să-i lași să treacă

Mind the… hazard

Din cauză că au stilul american de a da în judecată pentru orice, ei sunt mereu sfătuiți să aibă grijă la ceva. În tren sau metrou ți se zice constant în difuzoare: “mind the gap”, ca nu cumva să calci între vagon și peron. Apoi există inscripții cu desene sugestive, peste tot: “mind the wet floor”, “mind the stairs”, “mind the wet stairs”, “mind the icy stairs”, “mind the revolving door”, “trip hazard”. La restaurant, când mi-a fost servită mâncarea, chelnerița mi-a zis: “mind the hot plate”.

La noi [cred că] există lege care cere celor care au bar, restaurant, bancă, etc, să-și curețe trotuarul din fața “instituției” de zăpadă, dacă ninge. Și la ei a existat o astfel de lege, dar a fost abrogată. Motivul? Simplu! Dacă eu am bar, afară ninge, tu vii și aluneci pe trotuarul din fața barului meu, pățăști! Se numește “natural hazard”. Dacă eu am bar, afară ninge, eu curăț trotuarul, tu vii și aluneci pe trotuarul din fața barului meu, poți să mă dai în judecată. Nu mai e “natural hazard” din cauză că eu am alterat starea “naturală” a trotuarului.

Transportul

Miercuri am călătorit 14 ore. Câteva ore bune au fost pe drum:

- shuttle bus: Luton Airport -> Luton Airport Railway

- tren: Luton Airport Railway -> Londra Saint Pancras (ce nume!)

- pe jos: Londra Saint Pancras -> Londra King’s Cross

Acilea m-am rătăcit. Bancomatele, automatele de bilete, ghișeele de bilete, birourile de informații, direcțiile (Victoria Line, de ex), toate sunt scrise cu albastru. Cum să-ți sară-n ochi care e direcția spre Main Entrance/Exit ???

- cu metroul: Londra King’s Cross -> Londra Paddington; deja am observat ceva nașpa… revin…

- cu trenul: Londra Paddington -> Newbury

- cu  BMW M3: Newbury -> birourile Vodafone (pentru o conferință cu ei, m-am dus în UK)

Newbury este “the Home of Vodafone”. E un orășel mic al cărui locuitori fie lucră pentru gigantul britanic, fie fac naveta în Londra. Birourile Vodafone sunt dea dreptul impresionante. Probabil până o să vizitez birouri Google, nu o să-mi schimb părerea. Fotografiatul era interzis și nu mi-am permis să încalc regula asta pentru că venisem cu treburi oficiale acolo. Iată câteva poze ce le-am găsit pe net:

Am fost fotografiat înainte să intru înauntru. Asta nu mi-a prea plăcut, da’ oricum englezii îs mai paranoici decât noi.

La întoarcere a fost puțin mai complicat:

- iar bmw până la gara din Newbury

- 2 trenuri cu schimbare în Reading (da, gara aia de la Monopoly) până în Paddington

- 2 metrouri până la King’s Cross

- tren până în Cambridge

- taxi până la guest house.

Și, că ziceam de partea nașpa: în nici un metrou nu se indica stația următoare sau stația în care tocmai ai ajuns. Nu erau afișaje în vagon și nici în difuzor nu era alertat. Foarte ciudat mi s-a părut. Practic, trebuie să fii cu ochii pe hartă și să stai lângă geam ca să poți vedea în ce stație ești imediat ce se oprește garnitura.

Nici în Budapesta și nici un Moscova nu mi-a fost așa de greu să mă descurc la metrou…

Alte ciudățenii

Astea nu-s neapărat rele:

- am cerut chitanță de la taximetrist: a luat o carte de vizită de la firma de taxi și a scris pe verso suma și data din acea zi. Atât! Nu tu formular tipizat, detalii despre companie, șofer, ora plecării, ora sosirii, ștampilă, etc…

- au robinete duble la baie (am văzut așa în aeroport, la guest house-ul unde am stat, la toaleta de la servici) și nici ei nu știu de ce:

- au prize ciudate și… întrerupător ca la bec: on/off pe fiecare priză în parte. Asta mi-a plăcut.

- în Stockholm am băut bere brună englezească – foarte bună; în Brno am băut bere blondă cehă – foarte bună; în Cambridge am băut bere brună englezească – îngrozitoare și bere blondă cehă – foarte bună.

- au foarte multe BBC-uri; la ceva radio BBC ce se auzea în taxi era ceva emisiune amuzantă; da’ nu din aia să prindă toată lumea… era umor englezesc. Duma cum că Watson i-o spart contul de Facebook lu’ Holmes nu mi s-o părut deloc amuzantă. Șoferul a râs…

- am mâncat English breakfast – e așa cum scrie în cartea de lb engleză din clasa a IV-a. De asemenea, am tăiat friptura ținând furculița în mâna stângă și cuțitul în dreapta, dar când am mâncat-o am luat furculița cu dreapta. Mi s-a zis că la ei nu se face așa și că numai la americani au mai văzut așa. Le-am zis că la români, fiecare poate decide pentru el în ce mână să-și țină furculița când mănâncă.

Cambridge

Aici am stat cel mai mult. Am făcut poze joi după-masă:

Se numește Corpus Christi Clock. Practic, gândacul ăla (greier, se pare), pășește încet pe roata dințată care se rotește în sensul acelor de ceas (gândacul rămânând astfel pe loc). Pendulul face ce știe el mai bine (se bălăngăne), iar ora exactă (în caz că vă întrebați) este dată de cele două luminițe albastre care se disting cu greu când bate soarele. Dacă vă uitați cu atenție, indică ora 2 fără 4 minute.

Portarul a fost foarte de treabă și mi-a zis că n-are rost să dau o liră ca să intru pentru că în mare parte e închis.

Am vizitat și o biserică: King’s Chapel

Capela are și un muzeu pe care l-am vizitat. Dar ca să scurtam povestea despre “cum și de ce”, ideea este că nenea Henric avea multe femei și Biserica Catolică nu tolera așa ceva. Prin urmare, omu’ a făcut ce orice alt om normal ar face: și-a făcut propria biserică, Biserica Anglicană. Probabil enoriașele l-au iubit și pentru asta…

Și am să închei cu poza asta pe care am făcut la intrarea în biroul Mobispine din Cambridge:

Tata așa-l folosește, că nu se descurcă prea bine cu engleza…