start over

Sunt la birou. Ce am de rezolvat e foarte simplu. Aș putea rezolva alocându-mi 30 min dintr-o zi, de acasă. Dar fiindcă internetul e picat, la birou (fibra optică de la UPC e ruptă probabil din cauza asta), trebuie să stau aici ca să rezolv problema.

Ce fac în timp ce supraveghez ca treaba să meargă așa cum vreau? Mă uit la TED. Iată un film foarte scurt și foarte interesant pe care tocmai acum l-am văzut:

În 2008 am avut ocazia să stau de vorbă cu un japonez în Stockholm. Mi-a zis multe chestii interesante despre cultura lor. Mi-ar plăcea mult să fac o excursie în Tokyo. Să fiu cu un cap deasupra tuturor !

A trecut ceva timp de la acest mare eveniment, dar fiind foarte ocupat și în deplasare săptămâna trecută, n-am apucat să scriu multe despre el.

A fost cel mai mare festival de salsa de până acum din România. Nu știam că există bareme aici, dar cică fiindcă s-a depășit numărul de 1000 de participanți (au fost 1010; număr rotund din punctul de vedere al unei persoane ce lucrează în IT), de anul viitor se va numi “Congresul Național de Salsa”.

Au fost necesare mai mult de 3 hoteluri pentru a-i caza pe toți cei care au venit la festival. De asemenea, ringul de dans, deși foarte mare, a fost neîncăpător pentru mulțimea de oameni.

Că vorbim de recorduri, am prins și unul din cele mai reci nopți ever din România, chiar acolo în Brașov. La 4-5 dimineața, ieșit din club, transpirat și doar cu o geacă pe mine (nu tu mănuși, nu tu căciulă), m-am prezentat la mecdonalds 24×7 în timp ce afară erau undeva între -30 și -24 de grade (unele grade mai intrau și ele din când în când la căldură). L-am întrebat pe tipu’ ăla care prăjea cartofii dacă mereu e la ei așa de frig. A zis că nu și că ei de obicei îs mai îmbrăcați. Mi-a tăiat cheful de conversație.

În seara de sâmbătă, formația brillantă și-a prezentat coregrafia și a ieșit super:

Pentru a nu-știu-câta-oară oamenii observă că formația Salsa Brillante are costume foarte faine!

Am fost și mult mai mulți ca la alte festivaluri, de la Salsa Brillante. Cu siguranță numărul o să crească și, în curând, o să închiriem garnituri de tren ca să ne deplasăm în țară să ne dansăm.

Organizarea chiar a fost bună, workshop-urile interesante (mai ales cel numit “Salsa Stand-Up Comedy”), iar muzica de party nu te lăsa să stai jos. Singurul care nu a fost de-acord era un gagiu care, cu căștile pe urechi, făcea figuri de popping cu fața la un perete. Cred că pentru prima dată am văzut un om care chiar trăia într-o bulă.

Din păcate, la capitolul hoteluri, noi l-am nimerit pe cel mai nașpa, cred. Capitol e un hotel comunist cu angajați care se comportă și ei comunist: aspect învechit, hârtie igienică roz cu un singur strat, televizoare cu telecomenzi nefuncționale, angajați care se năpustesc să intre pe ușă să facă room-service când camera e încă ocupată, etc… E bine că a fost cald și patul a fost confortabil, totuși.

La micul dejun am primit doar 3 cremvuști, un ou, o cană de ceai și o chiflă cu unt și gem, în prima dimineață. În a doua am primit ceva brânză și șuncă și o cană de ceai și o chiflă cu unt și gem (deși am plătit și-am stat 3 nopți la hotel, n-am primit decât două mici dejunuri). Dacă cereai cafea, ți se zicea că trebuie s-o plătești separat. Dacă te riscai zicând: “ok, aduceți-mi cafea că o plătesc”, nu ți-o aducea oricum. Super hotel!

Ultima petrecere, cea de duminică seara, s-a ținut în altă locație decât cea în care s-a desfășurat restul festivalului (Hotel Aro Palace). Cred că se numea Studio 80 clubul. Oricum… deși am dormit destul de bine pe perioada acestui festival, cred că niciodată nu m-am simțit mai dezorientat și cu capul mai greu decât în seara aceea de duminică. Era un fel de mahmureală (ca și mahmureala, includea dureri nebănuite, febră musculară și starea aia de dezorientare).

Ca de obicei, o să închei prin a mulțumi:

- organizatorilor: Salsa Picante; a fost fain, a ieșit super!

- celor care au susținut show-uri: multe din ele mi-au plăcut. Cel de la Salsa Factory mi s-a părut chiar desprins din So You Think You Can Dance. Foarte tare!

- lui Tudor și Adei că ne-au zis: “Hai și voi!”

- lu’ nenea cu amenda din parcare că n-a ieșit dis de dimineață să ne dea amendă, că era frig

- lu’ tipu’ de la mecdonalds că am stat în frig 10 min după mâncare, când el a zis că o să dureze doar 4 minute

- frigului că, deși a făcut ca o doză de redbul să se spargă în mașină, a înghețat lichidul și atunci nu s-a făcut mizerie

- lui Marius “look at my horse”, că ne-a plimbat cu mașina

Mno punct!

Mno, salut boieri dvs!

Am avut ocazia să petrec două zile în Marea Britanie. Să vă pove cum o fo’.

În primul rând, aeroportul din Luton a fost primul pe care-am pășit și nu am văzut inscripții bilingve. Totul era scris în engleză și… atât (cu mici excepții unde erau ceva afișe în germană, spaniola sau franceză). “Quite embarrassing if you think about it”, după cum recunoștea un tip cu care am băut o bere în pub.

Din cauză că am petrecut mult timp la verificarea pașapoartelor, m-am grăbit să mă sui în shuttle-bus-ul spre gară. Așa că atunci când m-am trezit brusc mergând cu viteză mare pe partea stângă a șoselei, m-am panicat. Deci, hai să-ncep cu asta:

Reguli de circulație

Pe shuttle bus m-am speriat puțin. Apoi când am mers cu alții cu mașina și am fost pasager în scaunul din stânga-față, îmi pierdeam orientarea în intersecții. Nu știam cui trebuie să-i dai prioritate. Așa că am cerut lămuriri. Treburile stau cam așa:

- nu există prioritate de dreapta sau de stânga

- dacă există vreo intersecție nesemnalizată (fără semafor și indicatoare), “which should never happen”, atunci cel de pe drumul mai mic (“minor road”) da prioritate celui de pe drumul mare (“major road”). Dacă drumurile sunt la fel ca dimensiune (mi s-a zis iar “that should never happen”), atunci drumul minor are în capăt două dungi punctate albe care indică faptul că trebuie acordată prioritate

- o dungă galbenă pe marginea drumului indică faptul că este permisă doar oprirea pe o perioadă scurtă:

- două dungi galbene înseamnă oprirea și staționare interzisă cu excepția cazului în care vrei sa oprești pentru a descărca ceva din mașină:

- două dungi roșii indică oprire și staționare interzisă cu desăvârșire

- benzile roșii sunt pentru autobuze, taxiuri și biciclete atunci când nu există pistă specială pentru ele:

- linia alba în zig-zag indică apropierea unei intersecții sau a unei treceri de pietoni. Din astea am văzut și pe la noi:

- viteza limită este 30 de mile pe oră. (Evident ei au unități de măsură non-metrice: mile, iarzi, picioare, țoli, etc…) Camere cu radar sunt peste tot. Și nu le poți păcăli ca la noi: încetinești în dreptul lor și accelerezi între ele: dacă la camera A ai viteza 30 de mile pe oră, atunci păstrând acea viteză nu ai cum să ajungi în dreptul camerei B în mai puțin de X minute. Dacă ajungi în dreptul camerei B în mai puțin de X minute, primești amendă pentru depășire de viteză.

- [cred că] pietonii care traversează la colț de stradă au mai mare prioritate ca la noi, în sensul că e chiar musai să oprești și să-i lași să treacă

Mind the… hazard

Din cauză că au stilul american de a da în judecată pentru orice, ei sunt mereu sfătuiți să aibă grijă la ceva. În tren sau metrou ți se zice constant în difuzoare: “mind the gap”, ca nu cumva să calci între vagon și peron. Apoi există inscripții cu desene sugestive, peste tot: “mind the wet floor”, “mind the stairs”, “mind the wet stairs”, “mind the icy stairs”, “mind the revolving door”, “trip hazard”. La restaurant, când mi-a fost servită mâncarea, chelnerița mi-a zis: “mind the hot plate”.

La noi [cred că] există lege care cere celor care au bar, restaurant, bancă, etc, să-și curețe trotuarul din fața “instituției” de zăpadă, dacă ninge. Și la ei a existat o astfel de lege, dar a fost abrogată. Motivul? Simplu! Dacă eu am bar, afară ninge, tu vii și aluneci pe trotuarul din fața barului meu, pățăști! Se numește “natural hazard”. Dacă eu am bar, afară ninge, eu curăț trotuarul, tu vii și aluneci pe trotuarul din fața barului meu, poți să mă dai în judecată. Nu mai e “natural hazard” din cauză că eu am alterat starea “naturală” a trotuarului.

Transportul

Miercuri am călătorit 14 ore. Câteva ore bune au fost pe drum:

- shuttle bus: Luton Airport -> Luton Airport Railway

- tren: Luton Airport Railway -> Londra Saint Pancras (ce nume!)

- pe jos: Londra Saint Pancras -> Londra King’s Cross

Acilea m-am rătăcit. Bancomatele, automatele de bilete, ghișeele de bilete, birourile de informații, direcțiile (Victoria Line, de ex), toate sunt scrise cu albastru. Cum să-ți sară-n ochi care e direcția spre Main Entrance/Exit ???

- cu metroul: Londra King’s Cross -> Londra Paddington; deja am observat ceva nașpa… revin…

- cu trenul: Londra Paddington -> Newbury

- cu  BMW M3: Newbury -> birourile Vodafone (pentru o conferință cu ei, m-am dus în UK)

Newbury este “the Home of Vodafone”. E un orășel mic al cărui locuitori fie lucră pentru gigantul britanic, fie fac naveta în Londra. Birourile Vodafone sunt dea dreptul impresionante. Probabil până o să vizitez birouri Google, nu o să-mi schimb părerea. Fotografiatul era interzis și nu mi-am permis să încalc regula asta pentru că venisem cu treburi oficiale acolo. Iată câteva poze ce le-am găsit pe net:

Am fost fotografiat înainte să intru înauntru. Asta nu mi-a prea plăcut, da’ oricum englezii îs mai paranoici decât noi.

La întoarcere a fost puțin mai complicat:

- iar bmw până la gara din Newbury

- 2 trenuri cu schimbare în Reading (da, gara aia de la Monopoly) până în Paddington

- 2 metrouri până la King’s Cross

- tren până în Cambridge

- taxi până la guest house.

Și, că ziceam de partea nașpa: în nici un metrou nu se indica stația următoare sau stația în care tocmai ai ajuns. Nu erau afișaje în vagon și nici în difuzor nu era alertat. Foarte ciudat mi s-a părut. Practic, trebuie să fii cu ochii pe hartă și să stai lângă geam ca să poți vedea în ce stație ești imediat ce se oprește garnitura.

Nici în Budapesta și nici un Moscova nu mi-a fost așa de greu să mă descurc la metrou…

Alte ciudățenii

Astea nu-s neapărat rele:

- am cerut chitanță de la taximetrist: a luat o carte de vizită de la firma de taxi și a scris pe verso suma și data din acea zi. Atât! Nu tu formular tipizat, detalii despre companie, șofer, ora plecării, ora sosirii, ștampilă, etc…

- au robinete duble la baie (am văzut așa în aeroport, la guest house-ul unde am stat, la toaleta de la servici) și nici ei nu știu de ce:

- au prize ciudate și… întrerupător ca la bec: on/off pe fiecare priză în parte. Asta mi-a plăcut.

- în Stockholm am băut bere brună englezească – foarte bună; în Brno am băut bere blondă cehă – foarte bună; în Cambridge am băut bere brună englezească – îngrozitoare și bere blondă cehă – foarte bună.

- au foarte multe BBC-uri; la ceva radio BBC ce se auzea în taxi era ceva emisiune amuzantă; da’ nu din aia să prindă toată lumea… era umor englezesc. Duma cum că Watson i-o spart contul de Facebook lu’ Holmes nu mi s-o părut deloc amuzantă. Șoferul a râs…

- am mâncat English breakfast – e așa cum scrie în cartea de lb engleză din clasa a IV-a. De asemenea, am tăiat friptura ținând furculița în mâna stângă și cuțitul în dreapta, dar când am mâncat-o am luat furculița cu dreapta. Mi s-a zis că la ei nu se face așa și că numai la americani au mai văzut așa. Le-am zis că la români, fiecare poate decide pentru el în ce mână să-și țină furculița când mănâncă.

Cambridge

Aici am stat cel mai mult. Am făcut poze joi după-masă:

Se numește Corpus Christi Clock. Practic, gândacul ăla (greier, se pare), pășește încet pe roata dințată care se rotește în sensul acelor de ceas (gândacul rămânând astfel pe loc). Pendulul face ce știe el mai bine (se bălăngăne), iar ora exactă (în caz că vă întrebați) este dată de cele două luminițe albastre care se disting cu greu când bate soarele. Dacă vă uitați cu atenție, indică ora 2 fără 4 minute.

Portarul a fost foarte de treabă și mi-a zis că n-are rost să dau o liră ca să intru pentru că în mare parte e închis.

Am vizitat și o biserică: King’s Chapel

Capela are și un muzeu pe care l-am vizitat. Dar ca să scurtam povestea despre “cum și de ce”, ideea este că nenea Henric avea multe femei și Biserica Catolică nu tolera așa ceva. Prin urmare, omu’ a făcut ce orice alt om normal ar face: și-a făcut propria biserică, Biserica Anglicană. Probabil enoriașele l-au iubit și pentru asta…

Și am să închei cu poza asta pe care am făcut la intrarea în biroul Mobispine din Cambridge:

Plănuiesc pe anul ce tocmai am început să continui să folosesc 1280×800 la laptop, 1280×1024 la monitorul de-acasă și 1680×1050 la cel de la birou. Ha ha, ce amuzant!

Pe bune, m-am gândit să aștern pe hârtie (și apoi să transcriu aici pe monitor) ceva gânduri privitoare la noul an. M-am gândit că șansele să mi le duc la îndeplinire sunt ceva mai mari dacă le am scrise undeva.

Așadar, pe anul 2010 îmi propun:

• să termin CCNA-ul și [poate] să mai încep și alte cursuri de specializare
• să fac, în sfârșit (că îmi propun asta de prin 2008), un curs pentru încă o limbă străină: germană, spaniolă sau portugheză aș încerca
• să călătoresc mai mult (în 2009 am călătorit destul de mult, totuși)
• să continui să dansez și să promovez salsa (2009 a fost un an mare pentru mine în acest sens)
• să dau jos burta; pentru asta vreau să reduc (sper la 0) consumul de: sucuri (carbogazoase, în special), dulciuri, bere (pe care aproape am înlocuit-o cu vin și vodcă). De asemenea, vreau să reușesc să mănânc regulat și corect (puțin și de 4-5 ori pe zi)
• să călătoresc mai mult cu bicicleta (treabă începută în 2009)
• să fac o investiție importantă (fie într-un imobil, fie într-o afacere, etc)

Ordinea nu are nici o importanță.

Câștigător, bineînțeles. Dacă nu ma credeți, zgâiți cepele acilea:

Înainte de a suna la numărul de telefon cu suprataxă am zis că ar fi mai bine să mă documentez. O căutare pe Google după “Telemarketing Promotions SRL” afișează rezultate de genul Inselaciune: Telemarketing Promotions SRL – CB, Teapa cu lozuri cistigatoare, Un focşănean care a găsit un loz în cutia poştală denunţă înşelătoria, și altele. Maybe they’re just jealous.

Cred că o să mă duc să smulg frunzele singurei flori din birou întrebându-mă: să sun, să nu sun, să dau mail, să nu dau mail, să comand azi de mâncare, să mănânc pachețelul de-acasă…

Fara numar la ProTV o fost, din câte am înțeles. Dar noi nu am petrecut cu/ca manelistii. Ne-am cocoțat pe sistemul “cine mai e ca noi” la 1200 de metri și ne-am băgat 23 de oameni într-o cabană ca să chefuim. În noaptea de rev era să o arunc[ăm] în aer. Adevărul e că eu am îndesat lemne în centrala termică de o depășit apa din ea temperatura de 70 de grade ajungând la peste 110 (maximul pe care îl suporta era 120).

N-are rost să vă spun io prea multe. bogu‘ a făcut o listă cu chestiile faine și o să completez și eu acolo.

Doar vreo doo poze mai pun:

Ce frumos a fost în vacanță! (Ca la I-IV când scriam compuneri; chiar: compunerile se scriau la ora de Scriere și se citeau la cea ce Citire sau cum era?)

Am avut parte de super distracție cât am stat acasă zilele astea. Pe 24, seara, a venit Moșul la mine-acasă. Mie mi-a plăcut despre el (că doar e unchiu meu!), mai ales că mi-a adus cadouri:

După ce-am petrecut două zile în familie, a fost cazul să petrecem și între prieteni.

m0|3 și soția ne-au fost gazde noaptea trecută. Ne-am distrat fain, am dormit bine și ne-am trezit cu capul în piuneze și aproape înzăpeziți.

Da’ nu noi am avut probleme. Un nene cu care ne-am întâlnit pe drum avea. Încălțat cu cauciucuri de vară, nu putea urca un deal, pe gheață. “But, have no fear”, i-am zis lu’ nenea pe limba lui… româna. Ne-am dat jos din mașini și ne-am pus să-l împingem că doar eram 6 oameni mahm…. ăăă… vânjoși. O zis nenea ca ne da dedicatie pe Favorit. D’apoi cine urmareste?

Apoi ne-am continuat drumul înapoi spre casă. Noi nu ne culcăm pe-o ureche după fiecare faptă bună!

Acu să videm dacă bogu și voievodu‘ au aceeași versiune asupra celor întâmplate. Că doar n-am băut toți la fel.

Asta vă urez! Unora le-am și trimes SMS-uri. Celor căror le-am trimis un SMS fără să elimin semnătura celui care mi l-a trimis mie le pot garanta că a fost un trucaj ordinar și că rușinea îi aparține lui Dinu Patriciu.

Să ne vedem, să ne vorbim, să ne citim, să ne petrecem, să ne [introduceți și alte activități; work in pairs] cu bine în noul an!

Am înțeles că nu-i bine să treacă anul și să rămâi dator cuiva cu ceva. Haideți să vă spun care-i verdictul în confruntarea Me vs. RATUC.

Mai întâi o recapitulare:

- pe 23 iunie călătoresc fără bilet pentru că nu mi l-am putut procura; sunt “prins” de controlor și mi se întocmește proces verbal pe care-l contest

- la sfârșitul lui august sunt chemat în instanță pe 26 octombrie, de către RATUC

- încep să mă documentez în legătură cu cazul meu; unii îmi dau șanse de câștig, iar alții nu

- pe 26 octombrie are loc procesul

Eh, la scurt timp după, primesc sentința. E un avertisment. Am să vă citez parțial din ea:

În ceea ce privește fondul cauzei, cele reținute de către agentul constatator au fost constate de către acesta ex proprii sensibus, iar instanța reține că procesul verbal în sine reprezintă o probă în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia sarcina de a răsturna acest mijloc de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal. Mai mult, petentul nici nu a contestat faptul că ar fi călătorit fără bilet ci a subliniat faptul că nu a avut de unde să își procure o legitimație de călătorie casa de bilete fiind închisă.

Susținerea organului constatator cu privire la faptul că petentul avea obligația de a-și procura anterior urcării în mijlocul de transport a unei legitimații de călătorie este reală, însă instanța reține că și organul constatator avea și are obligația de a asigura case de bilete deschise pe întreaga perioadă a orarului de transport, astfel că acesta nu poate invoca în favoarea sa propria culă, respectiv executarea defectuoasă a obligațiilor corelative care îi revin.

Cu privire la cuantumul amenzii aplicate instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată de organul constatator este excesivă raportată la gradul de pericol social al faptei. Instanța apreciază că o corectă individualizare se poate face prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea “avertisment”, apreciată ca suficientă pentru a determina petenta să se abțină de la săvârșirea unor fapte similare.

În temeiul art. 7 din O.G. nr.2/2001 instanța va atrage atenția petentului că în cazul săvârșirii unor fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră.

În final, mă declar mulțumit! Nu cred că puteam spera la mai mult.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat pe parcursul demersului meu: cu comentarii, sfaturi, păreri, etc.

Că vă ziceam că m-am dus iar. În primul rând, să stiți că am rezolvat cu hotelul pentru că au fost foarte de treabă. Deci, dacă mergeți la Moscova, vă recomand Novotel Moscove Centre.

Din Viena, mi-am cumpărat albumul nou de la Rammstein și ceva bomboane, iar din Moscova mi-am luat vodcă, o căciulă rusească din blană de iepure și o stemă sovietică:

În Moscova ningea și era cam frig. Drept urmare am văzut mai multi cerșetori față de datele trecute, deoarece trăgeau la metrou, unde e mai cald.

Vă ziceam mai demult că eram ofticat că primesc o diurnă mai mică față de cât primește un suedez care se duce în Rusia. Am învățat faptul că noi românii stăm încă bine. Un uzbec primește 25$/zi diurnă dacă merge la Moscova. Dacă merge în orice alt oraș din Rusia, ar primi minimul de la ei: 15$/zi. Față de sumele astea, cei 35€/zi ai mei sunt cu mult mai jmecheri.

Am auzit “muzică” “românească” la ruși. Am auzit-o pe Inna interpretând piesa “Zboară ca o femeie” (sau “Muscă ca o femeie”… deși interpretarea asta e cacofonică) și am mai auzit ceva piesă care are vocea tipului de la Akcent. Nu știu cum îl cheamă… nu sunt la curent, se pare.

În aeroport m-au întâmpinat aceeași taximetriști agasanți. Unul din ei chiar nu-mi dădea pace și mă tot aburea în rusește. L-am oprit și i-am zis: “Sir, I don’t understand you!”. Uimit, a exclamat: “Aaa… English!!!”. Apoi a stat… a cugetat și a slobozit-o: “Cheap taxi! Goooood car!!!”. L-am ignorat în continuare și a continuat cu abureala în altă parte.

Mno… să vă arat vreo două poze:

Am fost și la McDonald’s. La ei se scrie așa cum se pronunță din engleză:

Mi-a plăcut și tura asta și aș fi vrut să mai stau. E nasol cu vizele… Dacă ieșea Geoană, poate nu mai era nevoie